Pescarii de crap sunt deceptionati dacă descoperă că balta pe care pescuiesc este plină de raci, pentru că racii le devorează momeala si nada, si aparent, ii împiedică să prindă peste. De fapt, abundenta de raci nu e chiar o veste proastă. Racii sunt o sursă de hrană ideală pentru crap, iar băltile cu multi raci pot produce, in conditii normale, crapi frumosi. Pescuitul la crap e frumos şi pentru faptul că apar mereu provocări noi. Situaţiile cu care ne întâlnim pe baltă generează tot felul de probleme şi, pentru rezolvarea lor, pescarii inventeazã soluţii dintre cele mai diverse, ca eficienţă şi complexitate. Una dintre aceste probleme – adăugată celor obişnuite de localizare, tactică, monturi sau nade – este cea a racilor. Racii sunt musafiri nepoftiţi care îşi fac apariţia la festinul pregătit de pescar, se aşează la masă cu mult tupeu şi pot devora totul chiar înainte să-şi facă apariţia invitatul de onoare, crapul. Racii sunt întâlniţi în multe bălţi, iazuri şi ape curgătoare şi acolo unde se găsesc în număr mare, constituie un obstacol major pentru pescarii de crap prin faptul că mănâncă, mai bine zis devorează, rad, curăţă, orice tip de nadă. Pe lacurile invadate de raci, pescuitul crapului devine foarte dificil, iar principala grijă a pescarului este de a păstra intactă momeala. De regulă, senzorul anunţă nefericitul pescar, prin câteva bipuri scurte, că racii s-au aşezat la masă şi garantează faptul că partida de pescuit urmează să se transforme într-un coşmar. Ce este de făcut în astfel de situaţii? Există vreo rezolvare?
Am pescuit două sezoane pe o baltă invadată de raci. Mărginită de nişte dealuri blânde, părea un cazan cu raci! Administratorul chiar glumea cu pescarii care nu prindeau nimic, sugerându-le că deasupra monturilor racii stau … miliarde. Cifra era exagerată, dar lăsând la o parte exagerarea, pot să confirm că omul nu prea glumea, lacul era într-adevăr plin de crustacee flămânde. Avea însă şi crap frumos, pentru care merita să te lupţi cu racii. De altfel, se ştie că prezenţa abundentă a racilor indică un potenţial de creştere pentru crap, deci e un semn bun, chiar dacă nu e uşor să faci slalom printre ei. Lacuri celebre pentru crapi mari au populaţii de raci masive, care fac parte din meniul crapilor şi sunt unul dintre elementele-cheie care au contribuit la dezvoltarea acelor crapi. Faptul că există o legătură între abundenţa de raci şi exemplarele de crap mare a dat un impuls pescarilor să abordeze astfel de ape şi, pe măsură ce pescuitul s-a dezvoltat, s-au găsit şi metodepentru combaterea racilor. Chiar şi pescuitul tradiţional propunea soluţii, e drept că rudimentare şi trebuie să recunosc că nu le-am încercat, atât pentru că nu se pot aplica pe toate bălţile, cât şi pentru că nu fac parte din arsenalul meu de pescar. Personal, nu mă văd aruncând în apă – în apropierea monturilor – zgârciuri de vită, conserve de pateu găurite, bucăţi de carne crudă sau plantând blănuri de oaie unse cu seu, pentru a lua câteva exemple de metode populare recomandate. În plus, efectul asupra calităţii apei cred că nu e tocmai bun, iar unele abordări presupun din start că ai voie să intri cu barca pe apa respectivă, lucru care este întotdeauna posibil. Toate aceste tactici ,,neortodoxe”, să le spun aşa, se bazează pe ideea de diversiune, în sensul că racilor li se dă de lucru într-o parte, iar monturile îşi fac de lucru liniştite în altă parte. Nu ştiu, n-am încercat. Unii se jură că dau rezultate, dar din punctul meu de vedere ele rămân inacceptabile.
Am testat însă multe metode mai conforme cu pescuitul modern, în cei doi ani petrecuti pe balta de care aminteam, metode cu care am avut mai mult sau mai puţin succes. Dar să le luăm pe rând. O tactică recomandată de unii pescari – pe care am încercat-o şi eu – constă în alegerea unui tip de nadă care să nu fie agreat de raci. Există chiar mixuri comerciale care sunt declicate anti-rac, acestea fiind din categoria birdfood-urilor dulci. Părerile sunt împărţite cu privire la şansele de succes. În primul rând, cred că trebuie să alegi tipul de nadă care să fie pe placul crapului din balta respectivă, pentru că obiectivul principal rămâne acela de a prinde crap. Degeaba pescuiesc cu o nadă care nu e pe placul racilor, dacă aceasta e refuzată şi de crap. Mulţi afirmă că boiliesurile picante ar da rezultate în acest sens. E posibil ca lucrul ăsta să se întâmple pe unele lacuri, dar nu pe toate. Am pescuit cu cel mai picant boilies pe care îl cunosc, Hot Fish, care este extrem de iute, şi pot spune că am prins foarte bine cu el, însă tot nu am reuşit să scap de raci (e drept că şi densitatea de raci era foarte mare). Am făcut teste cu diverşi aditivi şi, din păcate, absolut niciunul, nici măcar piperul măcinat, uleiul esenţial de piper negru sau pudra de usturoi, nu e a ţinut racii la distanţă. Au mâncat tot ce le-am dat. Dacă ne referim la pescuitul la boilies, rezolvarea problemei prin adăugarea de ingrediente speciale, care îndepărtează racul, nu e o soluţie 100% sigură. Şi spun asta pe baza mai multor experimente făcute în timp. Dacă balta are foarte mulţi raci, boiliesurile vor fi atacateîn momentul în care aceştia sunt activi. Acest lucru se aplică tuturor boiliesurilor, nu numai celor pe bază de făinuri de peşte. Prin urmare, nici birdfood-urile nu sunt o soluţie. Racii atacă un birdfood, fie şi dulce. De fapt, atacă tot ce se poate mânca, inclusiv porumbul şi alunele tigrate. Cei care au pescuit cu paturi de seminţe mici, cum ar fi cânepa, au apreciat că racii vor curăţa şi ultima sămânţă, în foamea lor nepotolită. Aşa că nu am găsit nicio momeală care să mă pună la adăpost de raci şi am preferat să dau cu boiliesurile care mi-au dat cele mai bune rezultate la crap, deşi aceste boiliesuri erau pe bază de făină de peşte. Porumbul şi alunele tigrate au adus rezultate mai slabe la crap, fiind la fel de ineficiente în combaterea racilor ca oricare altă nadă, prin urmare am renunţat la ele.
Dacă racul nu poate fi evitat prin compoziţia boiliesurilor, poate fi evitat prin prezentarea lor. O metodă care pe mine m-a ajutat a fost aceea de a folosi ca momeală un boilies dur. Doar ca momeală, nu neapărat şi ca nadă. Nu mi se pare necesar să nădeşti cu bile la fel de dure, iar uneori e chiar contraindicat. Dacă partida de pescuit este scurtă (partidele mele, în general, erau scurte, de 24 de ore), atunci nădirea cu bile foarte tari va face nada mai puţin atractivă, pentru că bilele sunt închise şi, până încep să se înmoaie, semnalul lor nutritiv se dispersează mai încet. Sunt şi mai greu de asimilat pentru peşte. Ce înseamnă boiliesuri tari? Înseamnă fie boiliesuri normale deshidratate, dar în acest caz duritatea bilei depinde şi de compoziţia mixului, fie boiliesuri rulate cu ingrediente care au un rol de întărire, cum ar fi unele proteine lactice, derivate din ou, făină de sânge sau făină de orez. De asemenea, se poate opta pentru mixuri comerciale special concepute în acest sens (se găsesc sub diverse nume, cum ar fi Clawbuster Mix, Granite Mix sau pur şi simplu Hard Hookbait Mix), fiind mixuri pentru boiliesuri de cârlig, care vin în completarea mixurilor de bază. Am pescuit cu bile de cârlig atât de tari încât am reuşit să rup burghiul în ele şi am prins foarte bine, în condiţiile în care momeala era constituită din boiliesuri mai puţin tari, rulate pe acelaşi mix, însă fără ingredientul care întârea mixul. În felul acesta, racii nu au reuşit să producă decât zgârieturi minore pe suprafaţa boiliesului, iar momeala a rămas intactã. Un amănunt important ţine de tipul opritorului folosit. Am observat că racii au abilitatea de a înlătura opritorul de pe firul de păr şi, astfel, este posibil să ne trezim fără momeală. Un opritor de tip Extenda, care se intre puţin în interiorul bilei, ajutat de un alt opritor plasat deasupra boiliesului, va fixa mult mai bine momeala. Trebuie evitate monturile care folosesc elastic (inele de latex) în locul firului de păr obişnuit, pentru că racii rup uşor acest elastic şi te lasă fără momeală. Tot la capitolul prezentare, sunt pescari care consideră că folosirea pop-up-urilor şi ridicarea în acest fel a momelii la o distanţă cât mai mare de substrat împiedică racii să ajungă la ea. S-ar putea să-i împiedice, dar dacă peştele se hrăneşte pe fundul apei, atunci îl împiedică şi pe el şi n-ai obţinut nimic. Altă soluţie interesantă sunt momelile artificiale, cum e porumbul de plastic, care rezistă o perioadă la atacul racilor, sau bilele de plastic dipuite. Dacă plasticele dau rezultate la crap pe balta respectivă, atunci metoda merită încercată, dar în principiu cred că trebuie folosită o momeală care să-ţi maximizeze şansele de a prinde crap. Unele firme de accesorii au venit cu soluţii inovatoare pentru a putea apăra momeala de atacul racilor. Astfel şi-au făcut apariţia protecţiile anti-rac, sub diferite forme. Fox are un produs numit Armamesh, care e un concept interesant: nu e propriu-zis o plasă anti-rac, dar poate fi folosită ca atare. Plasele anti-rac obişnuite de pe piaţă sunt livrate sub forma unui material în care se îmbracă boiliesul pentru cârlig. Problema este că sunt destul de dure şi greu de manevrat.
Operaţiunea de înfăşurare a boiliesului necesită ceva timp, datorită rigidităţii materialului, iar la sfârşit acesta trebuie legat cu aţă dentară sau cu un fir textil subţire şi rezistent. În privinţa protecţiei, materialul e eficient, iar semnalul nutritiv nu este estompat. Trebuie să te asiguri, însă, că nodul făcut este rezistent, altfel racul poate să-l rupă. Plasa Armamesh de la Fox se prezintă însă ca un sistem PVA (atât că nu este solubilã) şi este livrată împreună cu un tub în care se poate introduce momeala şi cu un mic dispozitiv de compresie. Se lucrează foarte rapid şi uşor cu acest sistem şi, în plus, se pot folosi nu numai boiliesuri, ci şi alte momeli, cum ar fi pelete, seminţe sau carne de conservă. Protecţia plasei nu e totală – dacă momeala stă mai mult de 12 ore în apă şi racii sunt foarte activi, va ceda. Totuşi, o prefer datorită faptului că e uşor de utilizat, iar materialul fin nu împiedică în niciun fel atractanţii să se disperseze în apă. Alt tip de material de protecţie este un tub termocontractabil (shrink tube) cu diametru mare. Seamănă cu cel folosit la monturi. Boiliesul se introduce în tub, se taie tubul corelat cu dimensiunea boiliesului, apoi tubul se strânge la abur sau chiar la brichetã. Pentru a lăsa bila din interior să aibă un contact mai bun cu apa, ca să îţi disperseze atractanţii, putem face câteva găuri suplimentare în tub, cu o foarfecă sau un perforator. Tubul îngreunează puţin bila, dar protecţia este foarte sigură. Odată învelită în acest tub, nu am scos nicio momeală din apă care să fi prezentat cel mai mic semn de deteriorare. Pur şi simplu racii nu avut ce să-i facă. Unii pescari nu au încredere în sistemul cu tub, crezând că tubul va face momeala neatractivă pentru crap. Cine se teme de asta poate ţine boiliesurile cu tot cu tub într-un dip, ca tubul să se impregneze de aromele dipului, dar mie nu mi se pare că ar fi problemă şi am prins bine cu el, fără ajutorul dipului. În plus, pescuieşti liniştit, fiindcă să te gândeşti dacã momeala mai e la locul ei sau a dispărut. În trecut, pescarii de crap foloseau o soluţie ieftină şi relativ eficientă – metoda ciorapului de damă. Boiliesul de cârlig se înveleşte într-un ciorap şi se face un nod, de preferat cât mai subtil. Protecţia funcţionează câteva ore, dar nu e suficientă. Dupã un timp, racii reuşesc să-I perforeze şi să ia momeala. Ca tactică de nădire pe o baltă cu mulţi raci, sfatul meu este să nădiţi în funcţie de crap, nu de rac. Am citit pe forumuri opinii care sugerau o nădire uşoară, aproape inexistentă, în ideea că oricum vei hrăni racii. Alţii cred că o nădire abundentă aduce racii în zonă, iar pe urmele lor vin şi crapii mari. Personal, am nădit tot timpul în funcţie de reacţia crapului faţă de nadă, în funcţie de anotimp şi de numãrul crapilor din baltă. Cred fără dubii că racii se retrag din faţa unui crap flămând. Am observat cã, în momentele în care crapul este foarte activ, poţi pescui liniştit fără niciun fel de protecţie pe momeală, pentru că racii pleacă din zona de interes a crapului, dacă acesta patrulează în căutarea hranei. Desigur, astea sunt situaţii ideale, cu care nu te întâlneşti tot timpul. Nu spun să nu ţineţi cont că există raci în baltă, atunci când nădiţi, dar încercaţi să corelaţi cantitatea de nadă cu frecvenţa trăsăturilor deoarece este evident că, dacă peştele este mofturos, nu e bine să facem risipă de nadă.
Aş concluziona spunând că pescuitul pe bălţi invadate de raci poate fi stresant, însă de multe ori pescarii se mulţumesc să dea vina pe raci pentru insuccesul lor, uitând să se concentreze pe aspectele importante, cum ar localizarea, tactica de nădire sau monturile folosite. Racii pot fi ţinuţi la distanţă. Un boilies protejat cu shrink tube sau unul foarte dur, deshidratat, vă vor oferi siguranţă şi vă vor ajuta să uitaţi de prezenţa racilor. Şi veţi vedea că se prinde crap frumos din … “cazanul cu raci”!
